Guvernul a aprobat acordarea biletelor de tratament balnear în anul 2023 și a majorat suma alocată în acest scop

139

Aproximativ 120.000 de bilete la tratament balnear vor fi asigurate în acest an prin Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), după ce Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, precum şi modul de acordare, distribuire şi decontare a acestora.

Suma aprobată în vederea asigurarării de tratament balnear pensionarilor și persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale și beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată față de anul 2022, de la 229.000.000 lei la 300.000.000 lei.

Astfel, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile.

La acestea se adaugă și biletele de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.

Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.