Gheorghe Mulțescu: „La Timișoara vom juca ofensiv, la victorie!“

695

multescuAntrenorul și jucătorii Științei se pregătesc să le ofere suporterilor alb-albaștri cel de-al patrulea succes la rând în Liga 1 Orange.

Gheorghe Mulțescu: „Trebuie să jucăm la victorie toate meciurile. Succesul clar al Botoșaniului ne obligă. Dar este un meci periculos, pentru că adversarii nu au ce să piardă. Noi trebuie să ne respectăm forma și blazonul și să câștigăm. Forma ascendentă pe care o traversăm mă bucură. Totuși, în România, de regulă, după victorii se cam pierde concentrarea. Dar jucătorii mei au arătat că se pot concentra la toate meciurile, iar până acum au controlat fiecare partidă. De aceea consider că este vorba despre o presiune pozitivă.

La acel 2-2 de anul trecut, Craiova avea obiectiv Europa League. Nu cred că a fost vorba atunci de lipsă de concentrare, ci mai degrabă de crispare, de stresul datorat obiectivului.

În ceea ce mă privește, eu îmi urmez filosofia: să jucăm ofensiv. Îmi place să construiesc, că nu am fost lăsat pe unde am lucrat nu e vina mea. Am intrat în coliziune cu conducătorii care au crezut că-mi pot impune jucători și am plecat. Peste tot am pus temelii, am pus baza. Nimeni nu mi-a impus mie vreun lucru, pentru mine acest fapt valorează mai mult decât banii. La Craiova am înțelegere și sprijin. Nimeni nu mă întreabă înainte de joc cum îl voi aborda și facem analiza la două zile distanță după meci. Acest gen de colaborare am avut-o și la Sportul și s-a dovedit benefică. Cel mai important pentru mine este am condiții de antrenament și să fiu lăsat să-mi fac treaba. La Craiova am o colaborare corectă. Iată că am ajuns în etapa a cincea. Principala mea provocare acum este ca echipa să joace din ce în ce mai bine, de la un meci la altul să ne perfecționăm. Mai e de muncă. Dar partea pozitivă este că producem ocazii de gol, iar toți jucătorii sunt implicați pentru că se pornește cu construcția de la portar. Noi trebuie să îndreptăm ultima execuția, aici ține și de nativ.

În acest moment nu suntem cotați între primele cinci echipe, dar e bine să vii din spate. Așa mi s-a întâmplat cu Sportul. În 15 etape am avut 13 victorii, am bătut Dinamo în Groapă cu 5-4 și am ajuns pe primul loc“.

Andrei Ivan: „Vrem să luăm cele trei puncte și să facem un joc bun la Timișoara. Nu este important cine marchează, contează mai mult să câștige echipa. Respectăm toți adversarii, luăm în serios Timișoara, dar vrem să învingem. Iar dacă Steaua și Dinamo ar face egal ar fi o bucurie în plus pentru noi toți, pentru că Universitatea ar ajunge pe primul loc dacă luăm totul din deplasarea de pe Bega“.