Formațiunile de poliție rutieră,din județul Dolj, mereu în

325

politia-rutiera (foto: gds.ro)Efectivele Formaţiunilor Rutiere din cadrul Biroul Drumuri Naționale, Biroului Rutier Craiova, Polițiilor Municipile Calafat și Băilești, Polițiilor Orășenești Filiași și Segarcea impreună cu politiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Dolj au acţionat pentru reducerea riscului rutier în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Polițiștii au finalizat acțiunea cu următoarele constatări: au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale dintre care 10, pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 6 permise de conducere.

Tot pe parcursul zilei de ieri, sub coordonarea Serviciului Rutier Dolj, agenţi ai Biroului Rutier împreună cu lucrători care au calitatea de polițist rutier din cadrul secțiilor de poliție urbane și rurale au desfășurat activităţi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale referitoare la circulația pe drumurile publice. Polițiștii au constatat 132 de fapte de natură contravențională pentru care au aplicat amenzi în sumă de 26.400 lei, dintre care 10 pentru neacordare de prioritate pietonilor, fiind reținute și 17 permise de conducere.