CONSILIUL JUDEȚEAN DEPUNE CERERE DE FINANȚARE PENTRU ACHIZIȚIONAREA DE MICROBUZE ȘCOLARE VERZI
În cadrul ședinței Consiliului Județean Mehedinți, pe care am convocat-o astăzi, am aprobat o cerere de finanțare pe care o vom depune săptămâna viitoare și prin care încercăm să atragem fonduri europene pentru achiziționarea de microbuze electrice pentru școlile din județul Mehedinți. Avem, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, la dispoziția UAT Județul Mehedinți, peste 30 milioane lei, fără TVA și încercăm să achiziționăm microbuze electrice pentru transportul elevilor din județul Mehedinți.
Totodată, în cadrul ședinței de astăzi, am aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de reabilitare/recompartimentare a fostului cămin studențesc, Pavilionul Administrativ, pe care vrem să îl transformăm în sediu administrativ secundar pentru instituțiile din subordinea Consiliului Județean care nu au un sediu propriu și să evităm, astfel, plata chiriei, în viitor. Aici își vor găsi sediul Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Centrul Cultural Nichita Stănescu, Geoparcul Platoul Mehedinți, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională. Până în acest moment s-a întocmit documentația tehnică. Avem fonduri europene în valoare de peste 12 milioane de lei, prin PNRR, sumă care acoperă costurile de eficientizare energetică a clădirii. Din bugetul județului, va trebui să acoperim suma de peste 7 milioane lei pentru a realiza compartimentarea și dotarea clădirii. Vor fi birouri, săli de ședințe, grupuri sanitare, sală de așteptare.
Aladin Georgescu,
Președinte PSD Mehedinți și Președinte al Consiliului Județean Mehedinți
https://www.facebook.com/100044554474307/videos/pcb.822998965861912/811739173800234