Fii gazda unui voluntar internațional

0
298

aisec headerAIESEC Craiova îți poate oferi o amintire de neuitat în această vară prin programul Global Host, înscrierile putând fi făcute pâna pe 20 iunie.

Programul Global Host reprezintă o idee cu totul provocatoare pentru craioveni, orice persoană care dorește să își facă noi prieteni din diferite colțuri ale lumii poate să gazduiască timp de 3 săptămâni un voluntar internațional venit cu unul dintre proiectele AIESEC.

„Acest program marca AIESEC, oferă posibilitatea de a găzdui un voluntar internațional și oportunitatea de a putea cunoaște noi mentalități, povești de viață și obiceiuri culturale diferite. Global Host aduce o parte din diversitatea lumii în familiile craiovene, acestea putându-se bucura de prezența unui tânăr voluntar, plin de entuziasm, interesat de problemele globale și soluționarea lor și de depășirea barierelor culturale.”, afirmă Cristina Gutue, vicepreședinte proiecte sociale locale.

Înscrierile pentru program se fac pe site-ul oficial al organizației, www.aiesec.ro până pe data de 20 iunie, iar un lucru important este ca cei interesați să aibă un nivel de engleză începător sau conversațional, astfel încât experiența persoanelor implicate să fie una calitativă.

.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.