Fifor propus oficial ministrul Transporturilor. Se așteaptă răspunsul președintelui Iohannis

489

mihai-fiforȘtirea că Mihai Fifor va fi propus ministrul Transporturilor a fost confirmată vineri, 19 iunie 2015, de președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, ăn cadrul Conferinței Municipale a PSD Craiova:

”Este oficial, propunerea va fi luni, Mihai Fifor pentru funcția de ministru al Transporturilor. Îl felicit, este o presiune foarte mare, vom fi alături de domnia sa, însă trebuie să vedem și realizări pentru Craiova, pentru județul Dolj și avem cel puțin două autostrăzi, una spre Pitești, una spre vest, în care vrem să vedem pași făcuți de un oltean de-al nostru. (…)”.

Astăzi, premierul Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de nominalizare a senatorului PSD Mihai Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor. Se așteaptă răspunsul președintelui României.

Mihai Fifor este preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie, dar face parte şi din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, din iulie 2013. În februarie 2013 a fost ales membru supleant în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

A avut 66 de iniţiative legislative, 60 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului şi 18 declaraţii politice.

În martie 2014, Fifor a fost ales preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind terenurile de la Nana (judeţul Călăraşi).