Expoziție de fotografie – Liliana Hinoveanu

0
794

afis expozitie liliana hinoveanuCasa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova organizează miercuri, 9 noiembrie 2016, ora 18:00, în Galeria Vollard, vernisajul expoziției de fotografie „POEZIEPOZA 9”, cuprinzând lucrări realizate de Liliana Hinoveanu. Cunoscută ca om de radio și scriitoare, Liliana Hinoveanu vine pentru prima dată în fața publicului, chiar de ziua ei de naștere, cu un grupaj de imagini fotografice, fiecare dintre acestea fiind însoțită și de un poem al său. Prezintă: Luiza Mitu și Petrișor Militaru, întâlnirea fiind moderată de Davian Vlad. Intrarea publicului este liberă.

Liliana Hinoveanu este originară din comuna Vânjuleț, județul Mehedinți și a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității craiovene, stabilindu-se apoi în Cetatea Banilor. A debutat în revista Danubius din Drobeta Turnu-Severin, în 1975, iar editorial cu volumul de versuri pentru copii „Poveste de Paşti”, editura Aius, Craiova, 1996. Au urmat alte volume de versuri: „Spre o altă pedeapsă (1997), „Transfer de imagine (1999), „Perfuzii cu cerneală (2002), „Gara Noiembrie/ November Station (2013), „Doar împrumutând zborul” (2015), „Camera Dezastru” (2015), dar și un volum de proză – „Proza9” (2016). A colaborat cu poezii, proză, cronici și interviuri la reviste literare precum Luceafărul, Ramuri, Mozaicul, Noul Literator, Oltart și a apărut în diverse antologii. A primit Premiul pentru poezie al revistei „Ramuri”, în 1984.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.