Exercițiu interinstituțional organizat de ISU Mehedinți

135
Exercițiile sunt un mijloc eficient de pregătire a structurilor angrenate în gestionarea unor situații de urgență.
Joi, 29 septembrie, a.c., la sediul ISU Mehedinți s-a desfășurat un exercițiu tactic ce a impus prezența reprezentanților instituțiilor MAI, Consiliului Județean Mehedinți, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Direcției pentru Agricultură, Distribuției Energie Oltenia și șefilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență, ca urmare a activării Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției.
Conform scenariului exercițiului, autoritățile competente au fost puse în situația de a soluționa mai multe situații tactice, apărute în contextul manifestării unor fenomene hidro-meteorologice periculoase, care au vizat zona de centru și N-V a județului, acolo unde de-a lungul timpului s-a constatat că pot fi înregistrate pagube materiale însemnate.
Participanții au fost puși în situația de a-și testa abilitatea de coordonare și conducere a forțelor proprii de intervenție prin gestionarea resurselor existente, astfel încât să prioritizeze misiunile în funcție de amploarea evenimentelor și efectele produse, în vederea protejării și salvării cetățenilor, diminuării pagubelor materiale și îmbunătățirii timpului de răspuns în situații limită.
Prin desfășurarea acestui exercițiu s-a urmărit eficientizarea acțiunilor în sistem integrat și conștientizarea importanței fiecărei structuri angrenate în misiunile de răspuns.
Scopul acestui exercițiu a fost de a verifica viabilitatea documentelor operative, elaborate la nivel județean, pentru gestionarea riscului de furtuni și inundații.