Emil Săndoi: Nu facem calcule, haideți să jucăm, să luăm puncte!

423

sandoi111Antrenorul principal al Științei vrea să lege victoriile în această săptămână.

Emil Săndoi spune că echipa este capacitată pentru un nou succes în Liga 1: „Universitatea Cluj este o echipă în revenire de formă. Jocul cu CFR Cluj a fost plictisitor, dar i-a dus în finală. Apoi au câștigat un joc de șase puncte cu Rapid București, speculând una dintre puținele oportunități avute pentru că rapidiștii au avut cele mai clare șanse.

Suntem invidioși pe U Cluj că joacă o finală a Cupei României, la cum am evoluat noi meritam să fim în ultimul act al competiției. Dar cred că și ei sunt invidioși pentru parcursul pe care l-am avut până acum.

Vom face tot ce ne stă în putință să aducem puncte și din acest joc. În cazul unei victorii ne-am consolida poziția a patra și am putea chiar să urcăm pe podium.

În ciuda ploii, sperăm ca gazonul de pe Extensiv să se prezinte în condiții bune.Momentan, nu ne gândim la locul 2, mai sunt atâtea etape de disputat. Nu facem calcule, haideți să jucăm, să luăm puncte“.