Dosarul Olguței Vasilescu se întoarce la DNA. Decizia este definitivă

0
399

Lia Olguta VasilescuCurtea de Apel București a luat decizia definitivă prin care au menținut decizia luată de Tribunalul București de a întoarce la DNA dosarul în care fostul primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu este acuzată de corupție.

Pe 15 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a decis să trimită pentru a doua oară la DNA dosarul în care Lia Olguţa Vasilescu, fost primar al municipiului Craiova, este acuzată de corupţie. Iniţial, pe 7 octombrie 2016, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conţine nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

Ulterior, DNA a făcut contestaţie, admisă de Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis rejudecarea de către Tribunalul Bucureşti a cererilor şi excepţiilor ridicate de Olguţa Vasilescu şi ceilalţi inculpaţi.

sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.