Dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice

476
politie 2În noaptea de 31.05/01.06.2017, în jurul orei 02.15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova, aflați în executarea serviciului de supraveghere și control al traficului rutier, l-au depistat pe L.ARMANDO, de 18 ani, din comuna Sălcuța, Dolj în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.
În autoturism a fost identificat și L.ION, 23 de ani, din Craiova care i-a încredințat tânărului de 18 ani autoturismul spre a-l conduce, deși cunoștea că nu posedă permis.
Pe numele celor doi craioveni, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.
 
·         
 
În data de 31.05.2017, în jurul orei 17.30,  polițiști din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene l-au depistat pe C.CONSTANTIN, 27 de ani, din comuna Castranova, județul Dolj în timp ce conducea, în localitatea Leu pe D.N. 6, un autoturism, având o alcoolemie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilrii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
 
·         
 
În data de 31.05.2017, ora 19.45, lucrători ai Postului de Poliţie Pleniţa, fiind în executarea serviciului au oprit pentru control, în comuna Pleniţa, un autoturism condus de B. SORINEL, 47 de ani, din comuna Unirea, Dolj.
Întrucât conducătorul auto emana vapori de alcool în aerul expirat, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că are o concentraţie de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat , motiv pentru care a fost condus la Spitalul Băileşti unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal.
 
·         
 
În aceeași zi, polițiști din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Bârca și Postul de Poliție Cârna, aflați în serviciul de patrulare, l-au depistat pe S.FĂNEL, 43 de ani, din comuna Grojdibodu, Olt în timp ce conducea, pe D.J. 561 – în comuna Cârna, un tractor fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie.
Acesta a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, astfel că a rezultat o alcoolemie de 0,64 mg/l alcoolpur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul orășenesc Segarcea unde i-au fost prelevate probe biologice.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tractorul i-a fost încredințat pentru a-l conduce de către I.Nicoleta, 28 ani, din comuna Grojdibodu, județul Olt, deși aceasta cunoștea faptul că nu posedă permis de conducere.
Celor în cauză li s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus unei persoane care nu posedă permis.
 
·         
 
În noaptea de 01/02.06.2017, ora 02.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat în trafic pe C.IONUŢ, 45 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe bld.Carol din municipiu, având o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Craioveanul de 45 de ani a fost condus la U.P.U. Craiova unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile.
 
·         
 
          În noaptea de 01/02.06.2017, în jurul orei 01 :45, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie, aflaţi în serviciul de patrulare l-au depistat, pe Bd. Carol I, pe C.MARIN, 32 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la U.P.U Craiova, unde a refuzat să îi fie recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal în conformitate cu prevederile legale.