Director al Băncii Mondiale, vizită la Craiova

426

vizita-Banca-Mondiala-6-1024x666O delegație a Băncii Mondiale, condusă de directorul pentru România și Ungaria, Tatiana Proskuryakova, a venit, vineri, în Craiova şi a avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, precum şi cu conducerea Primăriei Craiova, discuţiile vizând posibilitatea unor viitoare colaborări.

Întâlnirea se înscrie în demersurile inițiate de Grupul Băncii Mondiale în vederea pregătirii Cadrului de parteneriat pentru România aferent perioadei 2018 – 2023, consultările cu autoritățile locale reprezentând o componentă notabilă în definirea acestui document strategic, au transmis reprezentanţii administraţiei doljene.

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, le-a expus reprezentanţilor Băncii Mondiale principalele obiective investiționale realizate de administrația doljeană, precum și direcțiile de acțiune pe care instituția și le-a propus pentru următorii ani.

„Am fost profund onorați să o avem oaspete pe doamna Tatiana Proskuryakova, directorul de țară al Băncii Mondiale, și să putem aborda împreună o serie de teme importante, în cadrul unei discuții care, sunt convins, va constitui fundamentul unor colaborări reușite în viitor.

Am folosit prilejul pentru a le prezenta înalților noștri invitați realitățile județului, punctând principalele avantaje ale acestei zone, dar și provocările cu care ne confruntăm. Am trecut în revistă proiectele majore prin care Consiliul Județean a contribuit la dezvoltarea Doljului – proiecte precum modernizarea Aeroportului Internațional Craiova, a cărui ascensiune are un impact economic și social însemnat la nivel regional – și am expus, totodată, obiectivele esențiale pe care ne propunem să le atingem.

Delegația Băncii Mondiale a apreciat drept utile informațiile oferite, în condițiile în care, în această perioadă, lucrează la elaborarea Cadrului de parteneriat cu țara noastră pentru următorii cinci ani și ne-am bucurat să constatăm că multe dintre prioritățile noastre coincid. Spre exemplu, domeniul sănătății ocupă un loc însemnat pe agenda acestei importante instituții și continuă să reprezinte un sector către care și noi ne îndreptăm toată atenția. Așa cum am precizat, pe măsură ce investițiile CJ Dolj de la Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară și de la Unitatea de Primiri Urgențe se apropie de finalizare, ne vom concentra eforturile asupra unei alte inițiative stringente, privind crearea unui institut oncologic la Craiova – un aspect în privința căruia consider că vom putea beneficia de consultanța și de susținerea Băncii Mondiale.

De asemenea, infrastructura de transport – o prioritate asumată de Consiliul Județean prin bugetul pentru 2018 – este văzută și de reprezentanții Băncii Mondiale drept un element fundamental pentru dezvoltarea economică, sens în care au fost încurajate demersurile noastre de îmbunătățire a rețelei rutiere. De partea cealaltă, importanța revitalizării aeroportului și-a primit confirmarea și, mai mult, poate deveni, în opinia oaspeților noștri, un model de «exportat» către alte regiuni.

Discuțiile de astăzi au așezat bazele pentru aprofundarea relației noastre cu Grupul Băncii Mondiale și, de altfel, s-a conturat ideea ca, în viitorul apropiat, la Craiova să sosească o nouă echipă de lucru a instituției, specializată în domeniul agricol, dat fiind și potențialul semnificativ pe care Doljul îl prezintă în acest sector strategic“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La întâlnirea cu delegația Băncii Mondiale au mai participat vicepreședinții CJ Dolj, Oana Bică și Cosmin Vasile, administratorul public al județului, Cosmin Durle, precum și directorii direcțiilor de specialitate din cadrul instituției.

La Primăria Craiova, reprezentanţii Băncii Mondiale s-au întâlnicut cu edilul şef al urbei, Mihail Genoiu, administratorul public Sorin Manda și arhitectul Mircea Diaconescu, consilier al primarului. Potrivit reprezentanţilor Primăriei, întâlnirea a avut ca scop principal creionarea punctelor comune de strategie și acțiune ca fundament al unei potențiale colaborări dintre cele două instituții, în următorii ani, pentru dezvoltarea oraşului.

„Întâlnirea de astăzi a fost o oportunitate extraordinară pentru noi de a prezenta delegației Băncii Mondiale problemele cu care se confruntă administrația craioveană, principalele obiective pe care ne dorim să le îndeplinim pe termen mediu și lung, dar și atuurile municipiului nostru, în contextul celor mai importante realizări din ultimii ani. Astfel, am amintit că suntem singurul municipiu care a construit, în ultimii 27 de ani, un spital din fonduri publice, că am investit foarte mult în revitalizarea urbană prin reabilitarea centrului istoric și a spațiilor verzi, dar și că ne dorim să fim un oraș magnet, dat fiind potențialul economic, tradiția industrială, cea culturală, dar și oferta educațională dată de Universitatea din Craiova. Făcând o radiografie corectă a realităților orașului, am punctat, împreună cu delegația Băncii Mondiale, care ar fi prioritățile comunității noastre, dar și cele mai importante domenii de acțiune într-un eventual parteneriat strategic viitor, care să conducă municipiul Craiova în topul dezvoltării economice.

Intențiile noastre de a investi în infrastructura urbană, în special prin crearea și dezvoltarea punctelor nodale atât de necesare investitorilor, dar și în domenii cu mare impact social precum sănătatea și infrastructura din învățământ s-au dovedit a fi pe aceeași linie de abordare, pentru comunitățile din România, a celei mai importante organizații internaționale de dezvoltare care furnizează sprijin financiar și asistență tehnică statelor de pe toate continentele. Totodată, am profitat de ocazie și am explicat oaspeților noștri de ce avem nevoie de o consultanță la nivel de mediu și protecția mediului, cu referire la efectele pe care le are centrala nucleară de la Kozlodui. Discuțiile de astăzi au fost foarte folositoare pentru ambele părți și sperăm că vom reuși să concretizăm, împreună, proiecte care să aducă beneficii craiovenilor, dar și investitorilor“, a declarat Primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Delegaţia Băncii Mondiale a vizitat, vineri, şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Craiova. Discuţiile cu conducerea unităţii medicale s-au axat pe ideea înfiinţării unui Institut de Oncologie la Craiova şi despre construcţia Spitalului Regional. De asemenea, au fost vizitate secţiile de Neonatologie şi Obstretică-Ginecologie ale spitalului, proaspăt renovate cu finanţare de la Consiliul Judeţean Dolj, după cum se arată într-un comunicat de presă al SCJU.

“Oaspeţii au vizitat şi buncărul unde va fi instalat acceleratorul liniar de ultimă generaţie, ale cărui costuri de achiziţie se ridică la 2 milioane de euro, cumpărat de Guvernul României cu fonduri de la Banca Mondială. În cadrul discuţiilor purtate s-a luat în calcul posibilitatea achizitionării a unui alt accelerator liniar pentru buncărul ce va fi construit în curtea unităţii noastre de Consiliul Judeţean Dolj”, se mai arată în documentul menţionat.