Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj va desfăşura acţiuni de punere în legalitate cu acte de identitate a cetăţenilor din judeţul Dolj

416

DPCEP_DOLJDirecţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor (D.P.C.E.P.) Dolj, aduce la cunoștința locuitorilor care au domiciliul în comunele Coţofenii din Faţă şi Bulzeşti, faptul că va organiza două acţiuni cu aparatura mobilă din dotare pentru punerea în legalitate cu acte de identitate a cetăţenilor.

Acţiunile se desfăşoară la solicitarea autorităţilor publice locale din cele două localităţi şi se va desfăşura la sediul primăriilor, începând cu ora 10.00, după următorul program:

  • în data de 07.05.2018 – Coţofenii din Faţă;
  • în data de 10.05.218 – Bulzeşti.

„Principalele documente care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea actului de identitate sunt după caz, următoarele: actul de identitate deţinut anterior, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie/hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă/certificatul de divorţ, documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum și dovada achitării taxei de producere și eliberare a actului de identitate”, a menţionat directorul executiv al D.P.C.E.P. Dolj, domnul Ciprian BOBOCICĂ.

Acesta a mai precizat că: „Încasarea taxelor reprezentând contravaloarea cărţii de identitate (7 lei) sau contravaloarea cărţii de identitate provizorii (1 leu) se va face pe bază de chitanţă la locul desfăşurării acţiunii, de către personalul D.P.C.E.P. Dolj.

În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta unul din documentele de stare civilă sau nu pot face dovada adresei de domiciliu, cererile vor putea fi soluţionate prin eliberarea de cărţi de identitate provizorii cu termen de valabilitate de un an de zile.

Copii minori, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, care solicită eliberarea unui act de identitate trebuie să fie însoţiţi obligatoriu de unul dintre părinţi sau după caz, de reprezentatul legal.

În cazul celor care prezintă adeverinţă eliberată de la registrul agricol din care rezultă că o  altă persoană este titularul spaţiului unde se stabileşte domiciliul, va fi necesară şi prezenţa titularului spaţiului de locuit care va avea asupra sa, actul de identitate aflat în termen de valabilitate şi care trebuie să îşi dea în scris consimţământul de primire în spaţiu a solicitantului”.

Pentru informaţii suplimentare sau alte detalii, persoanele interesate se pot adresa Directiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj – e-mail – contact@evidentadolj.ro, tel: 0351437039, fax:0251421624.