Direcția de Cultură Dolj se plânge de calitatea și activitatea aşezămintelor culturale

0
346

Colegiu-Prefectural”Primul trimestru al anului 2015 a presupus retrospectiva anului precedent, cu bune şi rele, cifre şi constatări privind îndeplinirea prerogativelor Direcţiei noastre în cadrul politicii culturale în judeţul Dolj.

Continuând implicarea în viaţa culturală a judeţului, Direcţia pentru Cultură Dolj a implementat şi la acest început de an principii şi îndatoriri, consultanţă, verificări ale respectării legislaţiei şi monitorizarea stării de fapt în segmentul aşezămintelor culturale şi al instituţiilor culturale.

Începând cu primul trimestru, DJC Dolj s-a confruntat cu o avalanşă de solicitări de avize de construire, amenajare, reabilitare sau inaugurare din partea unor primării. Din păcate, nu am fost consultaţi în timp optim privind specificitatea acestor edificii, astfel că utilitatea şi calitatea lor, la final, este discutabilă. Le-am solicitat, de fiecare dată, mai multă responsabilitate în privinţa cheltuirii fondurilor, fie ele de la bugetul de stat sau fonduri europene. Din păcate, DJC Dolj nu are pârghia legală pentru a impune soluţii optime.

Am monitorizat, în continuare, inclusiv prin deplasări în judeţ, activitatea aşezămintelor culturale. Prea puţine fapte remarcabile de cultură am contabilizat în acest interval.

Totodată, am participat, în calitate de parteneri, la organizarea unor proiecte culturale cu amplă rezonanţă. Amintim doar câteva:
– Zilele « Marin Sorescu » ;
– Targul itinerant de carte GAUDEAMUS ;
– Programe de turism cultural – Zona transfrontalieră România-Bulgaria ;
– Sesiuni de comunicări, simpozioane, conferinţe zonale şi naţionale”, se arată într-un raport al Direcției de Cultură Dolj, prezentat în Colegiul Prefectural, semnat de directorul George Obrocea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.