Devino membru AIESEC Craiova, contribuie la dezvoltarea societății tale

327

Poster_A3_2Organizația de studenți AIESEC Craiova se află în plină campanie de recrutare, studenții care doresc să își depășească limitele se mai pot înscrie până pe data de 11 octombrie în cea mai mare organizație de tineri din lume.

Pe data de 22 septembrie, AIESEC Craiova a dat startul recrutării de toamnă, oferindu-le studenților posibilitatea de a avea una dintre cele mai frumoase experiențe. Tinerii curajoși care aleg să se însrie în AIESEC au ocazia de a-și dezvolta abilități de lider, se pot cunoaște mai bine pe sine, au ocazia să lucreze într-o echipă mare, de a se dezvolta pe plan personal și profesional într-un mediu internațional, prin dobândirea unei experiențe practice în domenii precum Marketing, Vânzări, Finanțe.

Modalitatea de înscriere este una foarte ușoară, fie online pe site-ul oficial www.aiesec.ro , fie la standul AIESEC care se află în Universitate în cadrul Facultății de Litere. Membri organizației sunt prezenți la stand pentru a le oferi studenților informațiile necesare. Criteriile de înscriere sunt unele minime: tânărul să fie student cu vârsta de până în 29 de ani, să aibă un nivel de engleză cel puțin conversațional, să fie responsabil și de încredere, deschis către un mediu international, capabil să lucreze într-o echipă și orientat către soluții.

“Până în prezent s-au completat peste 100 de formulare de înscriere și mă bucură faptul că în prima săptămână de recrutare am întâlnit o mulțime de tineri dornici să descopere ceea ce doresc să facă pe viitor, îndrumare primind constant de la cei din mediul pe care o să îl găsească păsind în cea mai intensă experiență din viața unui student. Căutăm tineri deschiși către schimbare, care realizează că este nevoie de acea schimbare constantă în jurul nostru, tineri care să devină în viitor, liderii de succes ai unei generații.” declară Anca Mîrloi, coordonatorul echipei de recrutare.

Pe data de 14-15 octombrie vor avea loc seminariile de inducție, vor fi două zile în care tinerii care au ales să facă parte din organizație vor afla mai multe despre AIESEC, despre ce face această organizație, care sunt valorile și departamentele acesteia.

AIESEC este o organizație internațională de studenți, non-guvernamentală, apolitică, non-profit și care este prezentă în peste 126 de țări și teritorii din întreaga lume și are ca scop dezvoltarea abilităților de leadership ale membrilor săi.