Despre alegerea primarilor în două tururi și CUM SĂ NU FII CA ION

420

nu fii ca ionS-a constituit o Comisie pentru elaborarea Codului Electoral. Valeriu Zgonea a fost președintele acestei comisii și Mihai Voicu vicepreședinte.

După mai multe întâlniri, reprezentanții partidelor politice parlamentare au decis, ”de comun acord” cum declara Valeriu Zgonea la data de 17 februarie 2015: ”vot direct într-un singur tur pentru primari, pe listă pentru președinții de Consilii Județene, vot pe liste pentru consilierii locali și județeni”.

Mai mult decât atât, pentru a evidenția buna colaborare cu reprezentanții PNL pe codul Electoral, în aceeași zi Valeriu Zgonea mai spunea:

”Mizez pe expertiza incontestabilă în acest domeniu a vicepreședintelui Comisiei, dl. deputat Mihai Voicu”.

Legea a fost votată în Parlament, inclusiv de PNL și promulgată de președintele lor, Klaus Iohannis.

Acum, cu vreo cinci luni înainte de alegerile locale, PNL s-a sucit. Nu mai vrea un tur la primar, ci două. I-au cerut lui Cioloș să dea o ordonanță de urgență în acest sens. Cioloș le-a dat peste mâini, și le-a spus că nu e democratic. Alina Gorghiu îl acuză și ea de minciună pe Cioloș, și îl mai face complice și cu PSD.

Cine să mai înțeleagă ceva? Cu siguranță nu Ion.

Ion este purtător de cuvânt al PNL.

Ion sponsorizează o postare pe FB cu adresa trimisă de PNL către Guvern, în care se cere modificarea Legii Electorale.

Premierul spune că cererea este nedemocratică.

Ion a cheltuit banii aiurea.

Nu fii ca Ion.

La postarea cu pricina, Ion a explicat cam așa votul dat pe Lege:

Ionuț Stroe:  ”Am introdus amendament pentru 2 tururi, respins de majoritatea de atunci, atat in comisie cat si in plen. Totusi, am votat legea in ansamblu (noul cod electoral) pentru ca a introdus multe imbunatatiri si a corectat greseli si lipsuri. In concluzie, asumam votul dat anul trecut dar niciodata nu am abandonat sustinerea celor 2 tururi. (eliminate in mai 2011 de PSD, PDL si UDMR). Ar fi bine sa se lepede „toata lumea” de ea”

Liberalii au votat, dar nu au susținut! Curat, murdar, coane Ioane!