Denumirea, stemele şi palmaresul Ştiinţei aparţin Clubului Sportiv Universitatea Craiova

517

csProsport.ro anunță că în motivarea Tribunalului Bucureşti privind procesul pentru marca Universitatea Craiova se precizează că Fotbal Club U Craiova SA şi familia Mititelu au înregistrat cu rea credinţă la OSIM marca Universitatea Craiova, aceasta aparţinând de fapt Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

Astfel, denumirea, stemele şi implicit palmaresul legendarei Ştiinţa Craiova aparţin Clubului Sportiv Universitatea, club de drept public condus de Pavel Badea şi a cărui echipă de fotbal, refondată în 2013, activează acum în Liga I.

În această motivare se precizează că Adrian Mititelu nu deţine dreptul de a folosi numele Universitatea Craiova şi nici stemele Ştiinţei, dar şi că firma lui Mititelu, Fotbal Club U Craiov SA nu este nici măcar urmaşa echipei FC Universitatea Craiova, desprinsă din Clubul Sportiv în 1991.

Conform prosport.ro. în motivarea instanţei se precizează, printre altele:

  • „Clubul Sportiv Universitatea Craiova este continuatorul Clubului Sportiv din 1948”
  • „Fotbal Club U Craiova SA şi intervenienţii Mititelu nu pot invoca cum că ar fi continuatori ai Clubului Sportiv Universitatea Craiova înfiinţat în 1948”
  • „Fotbal Club U Craiova SA nu a primit dreptul de folosire a sintagmei Universitatea Craiova şi nici drepturi asupa însemnelor şi culorilor Clubului”
  • „Fotbal Club U Craiova SA este cea care a înregistrat cu rea credinţă marca Universitatea Craiova, cesionată ulterior intervenienţilor Mititelu, care au înregistrat cu rea credinţă marca FC Universitatea Craiova, fiind îndeplinite condiţiile pentru anularea acestora. Intervenienţii cunoşteau faptul că denumirea Universitatea Craiova nu le aparţine şi nu sunt continuatorii Clubului Sportiv şi nici ai Fotbal Club Universitatea Craiova, desprinsă din Clubul Sportiv”