De ce protestele au venit cam târziu și sunt cu fundul în sus

932

protesteWeek-end cu proteste pentru apărarea Justiției. Sloganul preferat al protestatarilor: ”Jos labele de pe Justiție”.

Nu o să comentez dreptul oricărui cetățean de a protesta. Dacă ar face-o în mod legal, pentru că tot apără Justiția, ar fi și mai bine.

Dar să nu uităm de unde am plecat. În perioada de guvernare a lui Ponta, Curtea Constituțională a României a dat mai  multe hotărâri în care mai multe articole de lege au fost declarate neconstituționale. Majoritatea acestora fiind legi ale Guvernului și majorității parlamentare PDL.

Deciziile Curții Constituționale a României sunt definitive și obligatorii. Din păcate, cât a fost președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea nu a făcut nici cel mai mic gest pentru a pune în aplicarea hotărârile Curții Constituționale a României. La fel de adevărat este că nici ”justițiarul” Ponta, președinte și premier al României, nu a insistat, ba dimpotrivă.

Drept urmare, mulți oameni au fost anchetați, judecați și condamnați în baza unor legi/articole de lege neconstituționale. Aceștia au atacat la CEDO hotărârile instanțelor din România și au câștigat. Că unii erau vinovați și au scăpat este de neiertat, dar că au fost abuzați și au intrat la închisoare oameni nevinovați, asta este egal cu o crimă.

În concluzie, protestele societății civile și a partidelor de Opoziție vin cu câțiva ani de zile mai târziu. Atunci ar fi trebuit să ieșim tot poporul în stradă și să protestăm că nu sunt respectate hotărârile Curții Constituționale a României.

De anul trecut și până azi se tot încearcă o reparație și o punere în aplicare a hotărârilor Curții Constituționale a României, implicând toate asociațiile profesionale.

Orice ar face ministerul de resort, Parlamentul,  protestatarii sunt nemulțumiți.

Strada nu dorește să lase Parlamentul, în numele apărării Justiției, să legifereze. Și cine ar trebui să o facă într-un stat de drept, democratic, și în care este respectată separarea puterilor în stat dacă nu Parlamentul?

Protestele nu numai că au venit cam târziu dar sunt și cu fundul în sus.