Dan Emanuel Elencu aduce proiectul de reconstrucție a comunei Seaca de Câmp

0
24

Dan Emanuel Elencu este candidatul PSD pentru comuna Seaca de Câmp și vine cu un program ambițios de reconstrucție a localității. Acesta dorește să realizeze lucrări importante de infrastructură, oferindu-le cetățenilor o nouă perspectivă față de promisiunile făcute și nerealizate de către conducerea de la primărie din ultimii patru ani.

Locuitor al comunei, dar și manager de firmă în localitate, Dan Emanuel Elencu a observat, de-a lungul anilor, promisiuni care s-au transformat în vorbe în vânt. De aceea, a dorit să facă un pas în față și să se implice direct în dezvoltarea comunei, pe care o vede modernă și reînnoită, atât pentru copii, cât și adulți și vârstnici deopotrivă.

Acesta are în plan să realizeze proiecte care au fost înșirate pe liste de fosta administrație, dar care nu au văzut lumina zilei, ceea ce a defavorizat profund întreaga comună. Este vorba, printre altele, despre amenajarea unei suprafețe pentru construirea unui parc industrial, despre modernizarea stadionului, asfaltarea de drumuri în Seaca de Câmp, o bază sportivă și un teatru de vară în Piscu Nou, amenajarea islazului comunal, pietruirea drumurilor de exploatare agricolă, dar și de amenajarea unui părculeț cu locuri de joacă pentru copii.

„Există proiecte neduse la bun sfârșit de fosta administrație, lucru care, vă spun cu sinceritate, a adus o mare defavoare comunității. Spre exemplu, avem o piață agroalimentară parțial realizată, iar asta vine în dezavantajul producătorilor din zonă, care ar fi putut veni aici să-și vândă producția. În plus, mai vorbim și despre dotarea celor două școli, proiect realizat parțial doar pentru școala din Piscu Nou, dar și despre lucrările de canalizare, de care a beneficiat doar satul Seaca de Câmp. Nimic nu poate dezbina mai mult o comunitate decât această inechitate între dotări, valori și lucrări. Mi-am propus să fiu primar pentru toți locuitorii comunei Seaca de Câmp și îmi doresc să fac o echipă bună cu cetățenii, astfel încât aceștia să știe și să vadă că necesitățile lor sunt o prioritate pentru administrație”, a mai completat Dan Emanuel Elencu.

Fabrică de ulei de floarea soarelui, la Seaca de Câmp

În plus, candidatul PSD își dorește drumuri modernizate pentru ambele sate ale comunei, dar și asfaltarea DC 55 – Piscu Nou – Piscu Vechi, considerând înlesnirea transporturilor un punct în plus în ceea ce privește atât libera circulație a cetățenilor, cât și accesul investitori în zonă, în parcul industrial pe care și-l dorește pentru comuna sa. Primul investitor, Olimex, producător bulgar de ulei de floarea soarelui care colaborează cu agricultorii din zonă încă din 2014, și-a exprimat deja dorința de a-și deschide o fabrică la Seaca de Câmp, cu sprijinul primarului Dan Emanuel Elencu.

„Îmi doresc, cu siguranță, ca oamenii să vadă în mine un partener și un om de încredere, care vine să facă treabă în comună. Nu va fi ușor și nimeni nu spune asta, dar cu o viziune managerială bună și cu sprijinul întregii comunități, vom reuși să facem din Seaca de Câmp comuna în care vom dori cu toții cu adevărat să locuim”, a conchis candidatul PSD.

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
CUI Mandatar Financiar: 21200019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.