Scriu de obicei articole politice, privitoare la administrația locală sau județeană, mai mult sau mai puțin importante. Asta decide cititorul, cetățeanul. Eu furnizez știri. Nu și de data aceasta.
De câteva zile, am o stare de neliniște! Mă încearcă emoții parcă de mult uitate. Cred că sunt emoțiile pe care le simțeam la început de an școlar, când ardeam de nerăbdare să ne revedem, să povestim, să ieșim, să chiulim, să trăim povești pe care să le spunem și altora, cândva, la bătrânețe!
De unde fluturii din stomac și senzația că timpul se scurge prea greu?
Am terminat liceul și naivi și plini de speranțe, am luat fiecare viața în piept, așa cum am știut, încercând să ne urmăm visul.
Luându-ne cu viața, nici nu știu cum au trecut 15 ani! Am uitat să ne căutăm, să ne întâlnim…! Parcă nici nu am stat șase ore pe zi, cinci zile pe săptămâna, patru ani de zile în aceeași clasă, învățând sau nu, citind, glumind, râzând, dansând, trăind!
Drumurile noastre nu s-au mai întâlnit, decât întâmplător, cine știe când. Nu a fost să fie!
De câteva zile, așa cum spuneam, mă încearcă o emoție plăcută! Facebook-ul ne-a adus împreună pe cei mai mulți dintre noi, într-un grup închis, ca o sală de clasă, liniștită după ce a sunat clopoțelul!
De atunci, s-a deschis cutia cu amintiri, pe care ușor, ușor le depănăm, până în momentul în care ne vom reîntâlni și vom crea alte povești, de care să ne aducem mai târziu aminte! Și totuși, ce greu trece timpul, de când ne-am reîntâlnit virtual!
