CSM Craiova: Ştefana, Constantinescu şi Moagă aleargă printre “şeicii arabi”. Sorin Manda: Sperăm să îşi îndeplinească obiectivele pe care şi le-au propus

0
117

Crosul Internaţional de la Dubai i-a adus pe atleţii români în statul în care cei mai bogaţi oameni din lume „sparg” bani grei în vacanţe. Unul dintre cele şapte Emirate Arabe Unite, statul Dubai, este recunoscut pentru extravaganţa construcţiilor sale, acolo regăsindu-se cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa – 828 m.

Se pare că statul menţionat se implică şi în domeniul sportiv, găzduind în ziua de joi un cros internaţional. La această întrecere, este prezent şi lotul României, în componenţa căruia se află şi trei sportivi de la CSM Craiova, ce au obţinut calificarea pentru competiţia din emirate în urma rezultatelor bune la crosul naţional, balcanic şi european. Andrei Ştefana, Daniela Constantinescu şi Elena Moagă sunt cei trei atleţi care vor reprezenta tricolorul din partea clubului nostru la Dubai.

Ei vor alerga în proba de 10 km, obiectivul fiind o clasare cât mai superioară. Directorul CSM Craiova, Sorin Manda, le urează succes celor trei sportivi, dorind ca aceştia să aibă parte atât de o evoluţie bună în competiţie, cât şi de o şedere plăcută în Dubai. “Avem trei sportivi plecaţi împreună cu lotul României la Dubai, pentru crosul internaţional care va fi găzduit în ziua de joi.

Suntem încântaţi de faptul că avem reprezentanţi în lotul tricolor pentru o competiţie de anvergură internaţională, este meritul lor şi, în plus, au ocazia să viziteze o zonă exotică, interesantă, inedită, pentru că locul unde se va ţine acest concurs este unul unde nu se ajunge foarte uşor, ai nevoie de ceva bani pentru a păşi pe străzile din Dubai. Sperăm să îşi îndeplinească obiectivele pe care şi le-au propus pentru acest cros şi să aibă parte de o vizită frumoasă în emiratele arabe.”, a declarat Sorin Manda, directorul CSM Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.