Cei doi „coloşi” ai aruncărilor lungi din Bănie vor lua startul mâine în prima competiţie oficială din acest an pentru ei, Campionatul Naţional de Aruncări Lungi(S, T, J1, J2), ce se va desfăşura în perioada 3-5 martie la Arad.
Multiplul campion naţional la aruncarea ciocanului, Cosmin Sorescu, care cu „greu” îşi mai ţine numărul titlurilor obţinute, va încerca să cucerească o nouă medalie de aur, fiind de altfel favoritul probei.
Soţia sa, Ileana Sorescu, şi ea cu multe medalii la campionatele naţionale, printre care se află şi titluri, va concura în proba feminină de disc. Întrecerea seniorilor este programată pentru ziua de marţi, proba masculină de aruncare a ciocanului de la ora 10.00, iar cea feminină de aruncare a discului de la ora 12.30.
„ Suntem la începutul anului competiţional, sperăm să pornim cu dreptul şi să avem o prestaţie bună la naţionalele de aruncări lungi. La această vârstă şi mai ales dacă ai performat în trecut este greu să spui că motivaţia este una mare la concursurile interne, dar concurăm pentru medalii, atât din plăcere, cât şi din dorinţa de a mai îmbogăţi vitrina.”, au declarat cei doi soţi, la unison. Pe lângă cei doi sportivi, din partea CSM Craiova la Arad, va mai participa şi Robert Nicolescu în cadrul probei de aruncare a ciocanului, categoria J2, el fiind pregătit de Ileana Sorescu.