Sâmbătă şi duminică, în sala de atletism din capitală, se va transpune finala Campionatului Naţional Indoor(S, T), consemnând prima competiţie naţională cu interes pentru atleţii români. Clubul nostru va fi reprezentat de un număr bogat de sportivi, unii dintre ei având şanse mari la un loc pe podium.
După ce s-au „încălzit” la etapele preliminarii, atleţii vor concura acum cu medaliile pe masă, într-o sală renovată şi care dispune de condiţii moderne. 22 de sportivi de la CSM Craiova se vor întrece pentru o medalie în sezonul de sală: Moagă Elena(3000 m), Constantinescu Daniela(1500 m / 3000 m / ştafetă), Sima Anamaria(400 m / 800 m/1500 m/ ştafetă), Roşca Andreea(400 m/ ştafetă), Cîrnaru Adrian(800 m/ştafetă), Buşcă Marius(3000 m), Iureş Octavian(60 m/ştafetă), Rotaru Aurel(1500 m/3000 m), Andrei Daniel(800 m/1500 m), Nisu Silviu(60 m/ştafetă), Ion Daniel(1500 m/3000 m), Roşianu Ana Maria(60 m), Lozan Radu(400 m), Coandă Sorin(400 m/ ştafetă), Popescu Mihaela(1500 m/ ştafetă), Ştefana Andrei(1500 m/3000 m), Piţigoi Ioan(60 m), Pădureanu Delia(400 m/ ştafetă), Teofilescu Doru Alexandru(60 m/ ştafetă), Bănănău Cornel(60 m garduri/ ştafetă), Budin Daniel(60 m / ştafetă), Oprea Marian(lungime/ triplusalt).
Ca un obiectiv general, directorul CSM Craiova, Sorin Manda, are în vedere o „recoltă” de zece medalii la competiţia din weekend. „ Va fi primul concurs important pe plan naţional pentru atleţii noştri şi sperăm că vom începe anul competiţional la secţia de atletism cu un număr generos de medalii. Avem 22 de sportivi care vor participa la finala naţionalelor indoor, o delegaţie numeroasă, care sperăm că se va întoarce cu cel puţin zece medalii de la Bucureşti. Cam ăsta ar fi obiectivul nostru, să obţinem un total de medalii care să pivoteze în jurul numărului zece. Este o dorinţă realistă, din analizele pe care le-am făcut la asta ne aşteptăm.”, a declarat Sorin Manda.