Craiova 2021, alături de bobocii Colegiului ”Frații Buzești”

717

Balul Bobocilor Frații BuzeștiColegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti”, alături de Asociaţia “Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021” au plăcerea să vă invite la …o plimbare în timp.

În urmă cu peste 100 de ani, în 1881, se înființa unul dintre cele mai prestigioase colegii atât din Craiova, cât și din țară, Colegiul Național “Frații Buzești”.

Un model de excelență, performanță și disciplină, anul acesta Colegiul National “Frații Buzești” își serbează cea de-a 134-a aniversare a sa, în același stil elegant care îl caracterizează, iar unul dintre cele mai importante evenimente ale sezonului este ”Balul Bobocilor – Investim în viitor”.

Organizat de Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” şi Royal Models Agency, Balul Bobocilor va avea loc vineri, 30 octombrie 2015, la Casa de Cultură a Studenților din Craiova, începând cu orele 18:00 şi se va desfăşura după un scenariu desprins din secolul XIX, un secol al culorii, eleganței și bunului gust. De la covorul roșu, la cabine foto pentru participanți, la Wall of Fame, totul se conturează într-un festin de frumusețe și rafinament.

Un show de excepție care va îngloba, pe lângă un concurs inedit de Miss și Mister, o reprezentație a magicianului MAIK, participant la Românii au Talent, toate acestea fiind culminate de un show unic CORINA, ce promite să ofere publicului un spectacol incendiar.

Toate acestea și multe alte surprize le puteți experimenta vineri, 30 octombrie 2015, la Casa de Cultura a Studenților din Craiova, unde vom amplasa o oglindă în trecut, fiind martori la înființarea unei instituții de excepţie a României, Colegiul Național “Frații Buzești”.