
„Nu aș fi intrat în această competiție, pentru funcția de primar, dacă nu aș fi considerat că știu ceea ce trebuie să fac.“ Poate că vă sună cunoscut această afirmație bombastică, prin care autorul și-ar fi dorit să lase în rândurile craiovenilor impresia omului stăpân pe situație.
De la lozincă la realitate, distanța este însă mare. Pavel Badea, fost fotbalist, care revendică paternitatea cuvintelor de mai sus, umflate și goale de conținut ca balonul rotund, a demonstrat-o din plin în ședința Consiliului Local al Municipiului Craiova de joi, servindu-ne un strop din înțelepciunea sa de teoretician într-ale asfaltărilor.
Pavel Badea, care știe ce trebuie să facă, își dorește, în fiecare cartier, sondaje de opinie prin care cetățenii să-l lămurească „pe ce străzi vor să fie asfalt“. Imaginându-și, probabil, că există și zone în care craiovenii se vor opune vehement reabilitării! Poate că domnia sa ar putea, totuși, să ne uimească, indicându-ne strada încă neasfaltată în cazul căreia proporția locuitorilor care își doresc asfaltarea să nu fie de sută la sută.
Dacă „omul care pur și simplu știe“ înțelege să facă administrație prin sondaje, atunci nu mi-aș dori să trec printr-o iarnă cu Pavel Badea în rol de coordonator la deszăpezire. Mi-e teamă că, până va sfârși de bătut cartierele cu chestionarele în brațe, întrebând cetățenii pe ce străzi să nu fie zăpadă, sarcina de a scoate orașul de sub nămeți îi va reveni primăverii.
În această lumină, cred că încep să înțeleg de ce, la ultima ninsoare, trotuarul din fața somptuoasei vile a fostului fotbalist a rămas acoperit de omăt. Îmi pot închipui că, în tot acest timp, Pavel Badea bătea la ușile vecinilor, cu rugămintea de a-i răspunde la un succint chestionar: „Credeți că ar trebui ca Pavel Badea, candidat la Primărie, să-și curețe singur zăpada din fața casei?“ Și nu s-a atins de lopată până când n-a avut unanimitate. După această lecție de asfaltare sociologică, îl rog să coboare cu picioarele pe pământ și să răspundă cinstit – dacă nu față de cei cărora le cere votul, măcar față de propria persoană: așa își propune să conducă primăria, prin sondaje?
În definitiv, știe sau nu ce trebuie făcut? Personal, consider că Pavel Badea, care își pune candidatura sub semnul chestionarelor și al întrebării, ar trebui să-i lase pe cei care au dovedit că știu să conducă destinele Craiovei, pe cei care cunosc adevăratele probleme ale urbei și căile de rezolvare să se ocupe în continuare de buna gestionare a municipiului.
consilier local Nicușor Cotescu