Conferinţă Sorin Liviu Damean: „Diplomaţia europeană şi idealul naţional al românilor la 1859”

452

afis Sorin DameanCasa de Cultură „Traian Demetrescu” organizează luni, 23 ianuarie 2017, de la ora 18.30, în Salonul Medieval al instituţiei, conferinţa „Diplomaţia europeană şi idealul naţional al românilor la 1859”, susţinută de prof. univ. dr. habil. Sorin Liviu Damean, decanul Facultăţii de Știinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova. După expunerea sa, Sorin Liviu Damean va răspunde întrebărilor şi va dialoga cu cei interesaţi de contextul extern și intern, dar și de momentul istoric al Unirii Principatelor. Moderator al întâlnirii: Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea este liberă.

 

Sorin Liviu Damean (n. 18 mai 1968) este conducător de doctorat, doctor în istorie  – cu teza „Monarhia constituţională în România. De la instituirea regimului la proclamarea Regatului (1866-1881)”, susţinută în anul 2000 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. La aceeaşi instituţie primise diploma de licenţă de merit în Istoria României şi universală, în 1994. Sorin Liviu Damean a fost muzeograf la Muzeul Unirii din Iaşi (1994-1997) și cercetător științific în cadrul Academiei Române – Filiala Iași (1997-2000). Din 2000 este cadru didactic al Universității din Craiova, a urmat mai multe module de formare în management universitar și a fost director sau membru în echipe de cercetare la diferite proiecte naționale și internaționale.

A publicat peste 80 de articole și studii în reviste de specialitate indexate în baze de date internaţionale şi este autorul a patru cărți: „Carol I al României”, vol. I, „România și Congresul de pace de la Berlin (1878)”, „Diplomați englezi în România, 1881-1914”, „Diplomați englezi în România, 1866-1880”.  A semnat alte patru cărţi în calitate de coautor şi a coordonat opt volume de specialitate. Este redactor șef al revistei „Analele Universităţii din Craiova. Istorie”, din 2008, revistă inclusă în Bazele de Date Internaţionale SCOPUS, Index Copernicus şi ERIH și membru, din 2012, în Colegiul de Redacţie al prestigioasei reviste americane Geopolitics, History, and International Relations. Sorin Livie Damean este, de asemenea,  vicepreşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România; membru asociat al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România – secretarul Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie; membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, Academia Română, filiala Craiova; membru în Consiliul Știinţific al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. A fost distins cu Premiul „A.D. Xenopol” al Societății de Științe Istorice pe anul 2006 pentru lucrarea „România și Congresul de pace de la Berlin (1878)”, Premiul „Nicolae Iorga” al Societății de Științe Istorice pe anul 2009 pentru lucrarea „Diplomați englezi în România, 1866-1880”, Premiul „Andrei Oţetea” al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România acordat în anul 2014 pentru lucrarea „Stat şi societate în Europa”, vol III, coord. Sorin Liviu Damean, Marusia Cîrstea și cu Ordinul „Iachint – Mitropolitul Ţării Româneşti” conferit de Episcopia Argeşului şi Muscelului în 2015 pentru cercetarea şi promovarea istoriei naţionale.