Clinica Medicală I a Spitalului Filantropia a fost inaugurată. Primarul Craiovei: CONAS ne-a felicitat pentru modul în care se prezintă spitalele

347

inaugurare clinicaAstăzi, 25 martie 2016, a fost inaugurată Clinica Medicală I a Spitalului Filantropia, de curând renovată și echipată cu aparatură și mobilier nou.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că va continua investițiile în Sănătate, ivestiții masive și până la această oră, remarcate și de CONAS, care a acreditat toate spitalele subordonate Primăriei Craiova.

”Astăzi am inaugurat Clinica Medicală I a Spitalului Filantropia, recent renovată și cu aparatură și mobilier nou. În imagini (vezi galerie foto n.r.) puteți face diferența între cum a arătat și cum arată în prezent.

Continuam sa investim masiv în sistemul sanitar, iar progresul a fost remarcat și de CONAS care tocmai a terminat acreditarea spitalelor ce aparțin de primărie și ne-a felicitat pentru modul în care se prezintă”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.