Duminică, 11 octombrie 2015, membrii Organizației Județene Dolj a Partidului Social Democrat au fost chemați la vot, pentru a-și alege președintele.
Din cei 16.399 de pesediști, la urne s-au prezentat 14.259, un procent de 84,57%. ”Pentru PSD procesul electoral de ieri, 11 octombrie 2015, a fost unul foarte important. Din cei 16.399, la vot s-au prezentat 14.259, ceilalți, așa cum spuneam, fie nu sunt în țară, fie au fost plecați din localitate.
Le mulțumesc tuturor, pentru că au înțeles demersul partidului și au venit să își aleagă liderul, care datorită votului lor are o reprezentativitate și o legitimitate mai puternică decât a oricărui alt lider de partid din România.
Îmi doresc foarte mult ca după Congres să începem să pregătim alegerile locale și parlamentare de anul viitor, și sunt convins că în frunte cu Liviu Dragnea, un foarte bun organizator, vom ieși învingători”, a declarat președintele PSD Dolj, Claudiu Manda.
Social-democrații doljeni se pregătesc pentru Congresul din data de 18 octombrie 2015, unde vor avea prezenți 128 de delegați, cel mai mare număr din țară.
Biroul de presă al PSD Dolj