CJ Dolj: Două milioane de lei pentru copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale din învățământ

364

Aproximativ două milioane de lei i-au fost alocate județului Dolj, prin hotărâre de Guvern, pentru asigurarea drepturilor la alocație zilnică de hrană, rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte de care beneficiază, potrivit legii, cj doljul de masă, în anul 2016. 

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că suma va fi repartizată localităților din județ, printr-o hotărâre care va fi supusă aprobării plenului CJ, după ce instituția va primi situația privind numărul beneficiarilor din fiecare unitate administrativ-teritorială și cuantumul drepturilor cuvenite.

„Alocațiile pentru hrană, vestimentație și rechizite de care beneficiază acești elevi și preșcolari cu cerințe educaționale speciale sunt asigurate de către CJ Dolj din toamna anului trecut, după ce conducerea Ministerului Educației și Cercetării Științifice a decis ca sprijinul să fie acordat prin bugetele consiliilor județene și nu prin cele locale, cum se întâmpla anterior. Până în prezent, au fost făcute deja, în acest sens, plăți în valoare totală de aproape 900.000 de lei, în baza solicitărilor primite de la primării.

Ne bucură faptul că, pe lângă copiii și tinerii înscriși în școlile noastre speciale, îi putem susține și pe cei care frecventează învățământul de masă, contribuind la integrarea mai ușoară a acestora și conturând astfel posibilitatea unui viitor mai bun. De altfel, Consiliul Județean Dolj s-a manifestat mereu ca un partener activ al sistemului educațional, sprijinind îmbunătățirea accesului la învățătură și recompensând performanțele școlare remarcabile.

Hotărârea de Guvern prin care județului nostru îi este repartizată suma de aproape 2 milioane de lei în vederea achitării drepturilor la alocație pentru  hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite în anul 2016 prevede și metodologia prin care vor fi alocați acești bani. Important este ca părinții și reprezentanții legali ai copiilor și tinerilor să știe că au la dispoziție 10 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, pentru a depune solicitările și documentele doveditoare la unitățile de învățământ. Cu aceasta începe o procedură de centralizare a cererilor în urma căreia CJ Dolj va primi o situație prin care va putea stabili și aproba suma care va fi repartizată fiecărei localități“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Hotărârea de Guvern nr. 423/2016, adoptată de Executiv în data de 16 iunie și publicată în Monitorul Oficial în 22 iunie, prevede că județului Dolj îi este repartizată suma de 1.962.000 de lei pentru finanțarea drepturilor copiilor, elevilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, pentru anul 2016.

Conform metodologiei aprobate prin actul normativ menționat, părinții sau reprezentanții legali ai beneficiarilor trebuie să depună la unitatea de învățământ preuniversitar la care este înscris elevul sau preșcolarul, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, o cerere scrisă, având anexate, în copie, certificatul de naștere al copilului/ tânărului, actul de identitate al părintelui/ reprezentantului legal și certificatul de orientare școlară și profesională eliberat de către Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 904/2014, copiii și tinerii cu cerințe educaționale speciale școlarizați în unitățile de învățământ special sau de masă beneficiază de o alocație de hrană în cuantum de 16,6 lei/zi, precum și de o sumă anuală pentru îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite, manuale, jucării, materiale cultural-sportive și transport stabilită diferențiat, în funcție de grupa de vârstă în care se încadrează beneficiarii: de la 3 până la 7 ani inclusiv – 498 de lei, de la 7 până la 14 ani inclusiv – 611 lei, de la 14 până la 18 ani inclusiv – 754 de lei și de la 18 până la 26 de ani inclusiv – 844 de lei.

 

BIROUL DE PRESĂ