Cinci premii la Cupa de Vară pentru tenismenii lui Alex Banciu

384

cupa de varaCSM Craiova a organizat în perioada 16-19 iulie, la Craiova, un turneu de categoria I, numit Cupa de Vară, la care au participat peste 40 de jucători din alte șase zone în afară de Craiova, precum Mehedinți, Gorj, Olt, București, Argeș și Vâlcea.

Întrecerile s-au desfășurat pe trei categorii de vârstă, 10, 12 și 14 ani, în competiții separate pentru fete și băieți. Sportivii de la CSM Craiova au avut o evoluție bună la acest concurs, care le-a adus un total de cinci premii.

La categoria 12 ani băieți, Robert Gună a câștigat trofeul după ce a trecut în finală de Daniel Mitrancă (TC Stănică Craiova) cu scorul de 6-1, 6-0, iar tot la această categorie Fabio Voicu s-a clasat pe locul trei.

Întrecerea băieților sub 14 ani l-a avut în prim plan pe Alexandru Coman care și-a adjudecat trofeul în urma victoriei din ultimul act contra lui George Cosma (ASC Prosport Slatina) cu scorul de 6-2, 6-2.

La fete, în limitele categoriei de 14 ani, Andreea Lila și Alexia Tecu s-au întâlnit în finală, ambele fiind jucătoare ale clubului nostru. Sorți de izbândă a avut Andreea Lila, care s-a impus în ultimul act devenind campioana acestei categorii. Tot aici Beatrice Duma s-a situat pe locul patru.

Toți sportivii care au concurat pentru CSM Craiova sunt pregătiți de Alex Banciu, antrenor ce este mulțumit de rezultatele înregistrate la acest turneu de elevii săi.

 “Meciurile s-au desfășurat bine. Sunt mulțumit de rezultatele sportivilor mei, chiar neașteptat de mulțumit deoarece anul trecut la prima ediție am obținut un singur loc doi, iar acum toți sportivii care au concurat au fost pe podium. Sunt foarte mulțumit de evoluția copiilor și a mea ca antrenor. Ce mai este de menționat, este faptul că toți elevii mei au participat la o categorie superioară de vârstă la Cupa de Vară, și chiar așa au izbutit să își învingă adversarii.”, a declarat Alex Banciu.