Centrul vechi: A fost ales proiectul câştigător al Piaţetei Sf. Ilie

437
piatetaOrdinul Arhitecţilor Români au ales proiectul câştigător al Piaţetei SF. Ilie. Proiectul câştigător îi aparţine arhitectului timişorean Claudiu Toma.
 
“Proiectul ales este într-adevăr cel mai bun dintre toate cele care au participat în concurs. Este uşor modernist pentru intrarea în centrul vechi, dar se pretează cu ceea ce aveam noi de gând să facem, şi oricum acea piaţetă va fi pusă în valoare, nu ca până acum, unde exista un mormânt, un gard şi nu exista un spaţiu destinat publicului.
De data aceasta va fi un loc pentru public. Deschiderea este mare iar părereamea e că va arăta foarte bine. Lucrările vrem să le începem cât mai repede. Trebuie să ne întâlnim cu cei care au făcut această proiectare, pentru că noi suntem legaţi de un termen şi trebuie executat foarte repede.
Sper din toată inima să îl putem executa în 2 luni, odată cu proiectul pentru bazar la care lucrează deja un arhitect craiovean, pentru că atât piaţeta Sf. Ilie, cât şi Bazarul nu erau prinse în proiectul centrului vechi, dar nu aş vrea să facem lansarea centrului vechi fără să avem puse la punct şi aceste două obiective care sunt foarte importante pentru oraş”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
Proiectul prevede o băncuţă de lemn, o fântâniţă, calcan verde, spoturi încastrate în pământ şi un teren puţin ridicat astfel încât să pară o mică scenă.