Bugetul Municipiului Craiova a fost pus in dezbatere publica, a anuntat primarul Lia Olguta Vasilescu. Edilul a aratat si cum se impart cele 375 de milioane de euro care constituie bugetul general consolidat al Municipiului Craiova.
”A fost pus în dezbatere publică proiectul Bugetului general consolidat al Municipiului Craiova pe anul 2024, care este în sumă de 1.9 miliarde lei, adică 375 milioane euro.
- Secțiunea de funcționare este de 665 milioane lei (133 de milioane euro) și va fi utilizată pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor publice de subordonare locală, pentru întreținerea domeniului public, iluminat stradal, acordarea de subvenții și ajutoare persoanelor vulnerabile etc.
- Secțiunea de dezvoltare este de 530 milioane lei (106 milioane euro) și va fi utilizată pentru finanțarea lucrărilor de investiții noi și în continuare, a dotărilor și reparațiilor capitale, a proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă.
- Facem precizarea ca bugetul pe anul 2024 inregistreaza o usoara scadere intrucat sumele repartizate Municipiului Craiova din impozitul pe venit s-au diminuat fata de anul 2023 cu 58.5 milioane lei, adica 11 milioane euro, ca urmare a repartizării banilor de către Guvernul României.
- Chiar și în aceste conditii, am majorat alocarile pentru segmentele considerate prioritare: sanatatea care primește 28 milioane de euro, pentru invatamant unde alocăm 50 de milioane de euro, întreținere drumuri unde merg 18 milioane euro, asistenta sociala etc. Din păcate, faptul că alocările venite de la Ministerul Finanțelor sunt mai mici, ne-a pus în situația să diminuam fondurile pentru cultură si zone verzi.
- Subventia pentru energia termica livrata populatiei din bugetul local a ramas la acelasi nivel, ca si in anul 2023, insa nu am mai primit in completare sume de la bugetul de stat.
- In ceea ce priveste proiectele cu finantare europeana vor fi finalizate cele aflate in derulare si vom demara proiecte noi.
Chiar dacă alocarea guvernamentală este mai mică decât în anii precedenți, am încercat ca sumele pentru investiții să fie mari și am considerat esențial să respectăm principiul „stradă, școală și spital” – Lia Olguta Vasilescu, primarul municipiului Craiova.