Biroului Siguranță Școlară desfășoară actiuni pentru prevenirea violenței și a bullyingului in scolile din Valcea

0
97

 Menținerea climatului de siguranță în școli și educarea elevilor în sensul adoptării unui comportament preventiv în orice situație reprezintă preocupări permanente pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

În acest sens, polițiștii Biroului Siguranță Școlară desfășoară mai multe activități de informare în unitățile de învățământ din județul Vâlcea, pentru prevenirea violenței și a bullyingului. Astfel, sunt vizați elevii din clasele gimnaziale de la Colegiul Energetic, Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi, Școala Gimnazială Jible Veche și Școala Gimnazială Nr.4 din Rm.Vâlcea.

Acțiunile polițiștilor vâlceni se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vâlcea, presupunând activități preventive cu elevii școlilor implicate în proiect și instruiri cu cadrele didactice care fac parte din conducerile școlilor, cele din comisia de prevenire și eliminare a violenței, a faptelor de corupție, a discriminării în mediul școlar, promovarea interculturalității în domeniul prevenirii și eliminării oricărei formă de segregare școlară, grupului de acțiune antibullying și diriginților.

 

Împreună cu elevii, polițiștii au stabilit cât de importante sunt gestionarea conflictelor de mică însemnătate pentru a nu evolua în forme grave de violență, formarea unor abilități specifice de management al agresivității, identificarea și raportarea imediată a situațiilor de violență/bullying.

Sfaturi pentru elevi:

1. Atunci când se întâmplă să asiști la o ceartă sau o bătaie, alertează imediat personalul de securitate, și înainte de a intervene în mod direct încearcă să-i convingi pe alții să te ajute, pentru că altfel, intenția ta de aplanare a conflictului poate fi prost înțeleasă și poți deveni fără să vrei parte activă în conflict.

 

2. Dacă atingi sau împingi involuntar pe cineva, prezintă-i scuzele și nu te gândi la ceea ce alții pot să creadă despre tine.

3. Dacă vreun coleg sau un prieten te roagă să faci ceva cu care tu nu ești de accord, refuză categoric indiferent de amenințările primite.

4. Mergi la un adult( profesor, psiholog școlar, părinți) și solicită sprijin ori de câte ori ești amenințat, șicanat sau umilit de alți colegi.

5. Dacă intri într-o dispută, fii primul care renunță. Aminteșteți că poate fi rănirea ta sau punerea ta într-o lumină proastă, putând fi catalogat ca “bătăuș” de cei din jur.

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară urează tuturor elevilor succes în cel de-al doilea semestru școlar și alegeri înțelepte!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.