Bariera Vâlcii gata de recepție

0
745

bariera valciiLucrările la asfaltare și la rețeaua de canalizare din cartierul Bariera Vâlcii au fost finalizate. Canalizarea a trecut cu bine și peste ploile abundente de săptămâna trecută. Primăria Craiova se pregăteşte să facă recepţia finală a străzii „Bariera Vâlcii”.

În această săptămână strada va fi preluată, printr-un proces-verbal de recepţie, de la constructorul Tel Drum către municipalitate. Cu tot cu valoarea de inventar – în care va fi inclus asfaltul şi reţeaua de canalizare –, strada „Bariera Vâlcii” va trebui apoi să fie inclusă în lista bunurilor imobile care fac parte din domeniul public al Craiovei.

Acest lucru se va regăsi într-un proiect de hotărâre ce urmează să fie supus votului noului Consiliu Local Municipal. Strada „Bariera Vâlcii” a fost realizată cu fonduri europene în valoare de 88 de milioane de lei, dintre care contribuţia Uniunii Europene – 53,5 milioane de lei, cea a Guvernului României – 27,5 milioane de lei, iar a Primăriei Craiova – de aproximativ 3 milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.