Bărbat din comuna Plopșoru, amendat pentru transport ilegal de persoane si lasat fara masina 6 luni

0
123

La data de 2 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au desfășurat o acțiune în vederea prevenirii și combaterii transportului ilegal de persoane.

Astfel, polițiștii au depistat pe DN 66 Rovinari, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Plopșoru, care efectua transport de persoane, contra cost, pe ruta Rovinari – Bâlteni și retur, fără să dețină autorizație taxi sau copie conformă valabilă, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 38/2003, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

Tot cu această ocazie, polițiștii au procedat la indisponibilizarea autovehiculului, pe o perioadă de 6 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.