Ieri, 16.04.2015, la ora 04:39, polițiștii craioveni au fost sesizaţi telefonic prin SNUAU 112 de un agent de pază al unei staţii de distribuire carburant cu privire la faptul că, două persoane, au alimentat cu combustibil un autoturism și au plecat fără să achite contavaloarea.
La faţa locului a fost dirijată o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secției 4 Poliție Craiova care în urma activităţilor specifice întreprinse au fost depistați cei doi suspecți: R.IONUŢ, 20 de ani şi R.ALEXANDRU, 21 de ani, ambii din Craiova.
În momentul depistării pe autoturism nu erau montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare, acestea fiind ascunse de suspecți în portbagajul autoturismului. De asemenea, conducătorul auto, R.IONUȚ emana miros de alcool s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la UPU Craiova unde i-au fost recoltate probe biologice.
Din verificări s-a stabilit că tinerii au alimentat vehiculul cu benzină în valoare de 303,15 lei, după care au părăsit staţia fără a achita contravaloarea, niciunul dintre aceştia neavând bani asupra lor.
Polițiștii criaoveni au întocnit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar în sarcina lui R.IONUȚ s-a reinut și infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice.