Atelierul digital la Craiova

361

Afis - AD - Craiova - 16 noiembrie-01Atelierul Digital reprezintă o oportunitate pentru tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, care vor putea învăța despre ce înseamnă un profil virtual, SEO, AdWords, cum pot folosi Youtube-ul în avantajul lor, despre importanța unei pagini de contact pe propriul website sau cum să își facă un formular de feedback online.

Întâlnirile sunt punctuale, iar durata unui curs este de 3 ore. După finalizarea cursului, participanții vor aprofunda cunostințele pe o platformă online, unde vor susține o serie de teste, iar la final vor obține o diplomă certificată de Google și IAB Europe, recunoscută de toți angajatorii din Europa.

La eveniment va fi prezent unul din următorii specialiști Google – Elena Dobre, strategist în marketing online ; Cristian Ignat, Fondator Canopy ; Anabela Luca, Managing Director și  Online Marketing Consultant, trainer la Adlemonade ; Dragos Smeu, Performance Manager Kubis Interactive ; Adrian Enache, Co-founder The Masterplan Agency ; Birtha Attila, fondator proClick.ro sau Sorin Sfetcu, Deputy Managing Director iProspect.

Următoarea sesiune va avea loc în Amfiteatrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, pe Strada Ion Maiorescu 6, în ziua de miercuri, 16.11.2016, în intervalul orar 16:00 – 19:00. Este de ajuns să participați doar la o sesiune pentru a vă începe drumul către certificarea Google.

Evenimentul este organizat de Fundaţia Leaders, cu susţinerea Google Romania și în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj și JCI Craiova.

Mai multe informații despre cursul gratuit Atelieul Digital pot fi consultate pe www.atelieruldigital.com.