Ateliere tematice de dezvoltare personală pentru elevii de liceu

63
Universitatea din Craiova este alături de elevii de liceu și le oferă instrumentele și sprijinul necesar pentru a-și construi un viitor de succes.
În acest sens, experții Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră organizează programul „Ateliere tematice de dezvoltare personală”, destinat elevilor din clasele a XI-a și a XII-a.
✅Proiectul este organizat în baza parteneriatelor educaționale pe care Universitatea din Craiova le are cu inspectoratele școlare județene din Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea.
➡️Programul vizează organizarea și susținerea unor activități tematice, care au ca obiectiv general identificarea, formarea și dezvoltarea abilităților și competențelor specifice de lucru și de viață, necesare în parcursul școlar și profesional.
➡️Activitățile se desfășoară sub formă de ateliere, ținând cont de principalele teme de interes ale elevilor, în acord cu recomandările profesorilor diriginți și consilieri școlari, fie în sălile de clasă, fie în sala de consiliere CCOC, a Universității din Craiova (Str. Petre Ispirescu, nr 107H, Cămin Studențesc nr. 6, etaj 1, sala 100).
📲Pentru programări, detalii și înscrieri, contact: tel.: 0251563269, email: ccop_craiova@yahoo.com