Amendat cu 1000 lei pentru ca a ars trei anvelope cu scopul recuperării materialelor feroase

337

INFORMARE DE PRESĂ

În data de 29.04.2021, în jurul orei 11.30, polițiștii locali ce își desfășoară activitatea în cadrul secției „Romanești”, au depistat pe strada Cindrelu, pe numitul R. C., în timp ce ardea trei anvelope cu scopul recuperării materialelor feroase.

Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, are domiciliul în Craiova și a fost identificat de polițiștii locali în timpul efectuării misiunilor de patrulare în zona de competență. Pentru fapta săvârșită, acesta a fost sancționat, conform prevederilor HCL nr. 107/2021, cu o amendă în valoare de 1000 lei.

Serviciul Imagine

Primăria Craiova