8 kilometri de asfalt nou leagă Doljul de Vâlcea. Primul tronson al DJ 643D finalizat

585

cosmin vasileLucrările de modernizare a unui tronson în lungime de aproximativ 8 kilometri din drumul județean 643D, au fost finalizate. Acest drum asigură conexiunea cu județul Vâlcea, investiția fiind derulată cu fonduri obținute prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală.
Cu acest prilej, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a subliniat faptul că una dintre prioritățile administrației județene va fi reprezentată, în continuare, de atragerea finanțării nerambursabile pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere.
„Am ajuns astăzi în localitatea Bulzești, comuna natală a marelui scriitor Marin Sorescu, pentru că, pe artera care leagă județul Dolj de cel învecinat, Vâlcea, s-au desfășurat lucrări ample de modernizare a drumului. Fondurile, în valoare de 7,7 milioane de lei, au fost obținute prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală. Totodată, Consiliul Județean Dolj a contribuit cu o sumă considerabilă pentru realizarea unor lucrări de consolidare, într-o porțiune afectată de alunecări de teren.
Ne dorim ca, în perioada următoare, să obținem fondurile necesare pentru a continua modernizarea acestui drum până în punctul în care se conectează cu cel național, DN 65C, ceea ce înseamnă lucrări pe alți 8 kilometri.
CJ Dolj gestionează, prin intermediul societății de profil din subordine, Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (LDP) SA, o rețea vastă de drumuri județene, care măsoară, în total, aproape 1.100 de kilometri. În ultimii ani, ne-am preocupat de reabilitarea și modernizarea unor artere de circulație importante, cu o lungime cumulată de peste 260 de kilometri, realizând totodată, prin intermediul SC LDP SA, asfaltarea altor 220 de kilometri de drumuri. drum judetean cj
Ne-am canalizat eforturile în direcția atragerii fondurilor necesare pentru rezolvarea unor aspecte majore privind infrastructura de transport, reușind să implementăm proiecte europene a căror valoare totală se apropie de 60 de milioane de euro.
Rămânem preocupați și în acest exercițiu financiar de atragerea finanțării nerambursabile pentru îmbunătățirea rețelei de drumuri, una dintre prioritățile CJ Dolj fiind drumul Craiova – Cetate, pentru modernizarea căruia este necesară o sumă de circa 40 de milioane de euro“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a evidențiat faptul că investițiile în infrastructura de transport vizează consolidarea cadrului necesar pentru dezvoltarea comunităților locale, dar și asigurarea unor conexiuni mai bune și mai sigure la nivel județean și regional.
„Este o investiție extrem de importantă, pentru că se reușește o mai bună interconectare a județelor Dolj și Vâlcea. Continuarea lucrărilor de modernizare a acestui drum pe cealaltă porțiune de 8 kilometri sau a drumului județean Craiova – Cetate nu sunt singurele obiective de infrastructură pe care CJ Dolj dorește să le ducă la bun sfârșit în mandatul actual. În acest sens, suntem interesați abordăm și tronsoanele de drum Giurgița – Băilești și Băilești – Verbița – limita județului Mehedinți. Cred cu toată convingerea că orice intervenție pentru îmbunătățirea unei artere rutiere este benefică atât pentru siguranța participanților la trafic, cât și pentru comunitățile locale pe care aceasta le traversează“, a afirmat Cosmin Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj.
La rândul său, primarul comunei Bulzești, Gin Sorescu, a declarat: „Beneficiarii direcți ai acestei investiții sunt cetățenii comunei noastre și trebuie spus că acest proiect rămâne unul de referință între lucrările care s-au derulat în Bulzești. Utilitatea lui este incontestabilă, cu atât mai mult cu cât asigură legătura cu orașul Bălcești, din județul Vâlcea.
Finalizarea modernizării acestui tronson de drum vine în beneficiul comunității și al principalilor utilizatori, fie că vorbim despre transportatori, despre Centrul de Permanență, care are în dotare o ambulanță pentru consultații la domiciliu, sau despre posesorii de autoturisme, în general. De asemenea, trebuie apreciate și demersurile deja întreprinse în vederea modernizării celuilalt tronson al acestui drum județean, între kilometrii 0 și 8.“
Alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, și de vicepreședintele Cosmin Vasile, la evenimentul în cadrul căruia a fost anunțată finalizarea lucrărilor de modernizare a primului tronson din drumul județean 643D au mai participat administratorul public al județului, Cosmin Durle, directorul Direcției Tehnice din cadrul CJ, Aurelia Dărac, și reprezentantul firmei constructoare.