19 cetățeni din Siria şi Irak ascunși într-un autocamion, depistați în P.T.F. Calafat

109

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat în urma controlului efectuat asupra unui autocamion care se deplasa pe ruta Turcia-Germania, 19 cetăţeni din Siria şi Irak  ascunși în interiorul compartimentului de marfă al unui mijloc de transport marfă.

La data de 31.01.2024, în jurul orei 19.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unui autocamion care transporta metal pe ruta Turcia-Germania.

În baza analizei de risc și a planului comun de acțiune încheiat cu Direcția Regională Vamală, polițiștii de frontieră și lucrători din cadrul Biroului Vamal Calafat au procedat la desigilarea compartimentului de marfă al autocamionului, ocazie cu care au descoperit ascunse 16 persoane de sex masculin și 3 persoane de sex feminin.

În cadrul cercetărilor s-a constatat faptul că 18 dintre persoanele descoperite sunt cetățeni sirieni şi unul irakian, o parte dintre ei fiind solicitanți de azil în Republica Bulgaria și aveau ca destinație finală Germania.

Având în vedere aspectele constatate, față de șoferul turc a fost instituită măsura de nepermitere a intrării pe teritoriul României pentru o perioadă de 5 ani, iar persoanele descoperite au fost preluate de către reprezentații Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.