17 tramvaie noi pe punctul de plecare spre Craiova

590

Primarul Municipiului Craiova, Mihail Genoiu, a anunţat că licitarea achiziţiei acestor mijloace de transport în comun ia startul în aceste zile. „Începe licitaţia pentru achiziţia celor 17 tramvaie, proiectul fiind unul cu fonduri europene”, a transmis primarul Craiovei.

În ceea ce priveşte cele 30 de autobuze hibrid, primarul a precizat că se află în verificare caietul de sarcini pe baza căruia se va lansa, apoi, şi licitaţia de achiziţie. „În spatele acestor lucruri au existat foarte multe licitaţii şi achiziţii. Au fost licitaţii pentru studiul de oportunitate, pentru studiul de trafic, licitaţii pentru toate studiile, până să înaintezi caietul de sarcini au fost licitaţii la fiecare etapă. Împreună cu autobuzele Solaris achiziţionate anul trecut ar trebui să satisfacem în totalitate nevoia de mijloace de transport la nivelul municipiului Craiova”, a explicat primarul municipiului Craiova.

Tramvaiele, ca şi autobuzele, vor fi cumpărate cu bani europeni. Reprezentanţii administraţiei municipale au întocmit un proiect în acest sens, pe care l-au depus pe axa de transport a POR 2014-2020. Garnitura de 17 tramvaie, primele care vor fi cumpărate noi, se ridică la valoarea de 40,5 milioane de lei, inclusiv TVA. Autorităţile locale au precizat că atât numărul, cât şi dimensiunile tramvaielor, care vor avea o lungime de 25 de metri, au rezultat din studiului de oportunitate privind înnoirea parcului de vehicule de transport public urban pentru oraş, care a fost realizat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu sprijinul JASPERS.