10.000 de dosare eligibile, 1.010 sarcini în evoluție și 52 de nașteri, în anul 2023

93
La un an și două săptămâni de la lansarea Programului Social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse anunță că la data de 19 decembrie au fost înregistrate 52 de nașteri și 1.010 sarcini în evoluție. De asemenea, numărul de 10.000 de dosare eligibile aferente anului 2023 a fost atins.
Pe parcursul acestui an au fost înregistrate peste 25.000 de solicitări pentru accesarea sprijinului financiar de 15.000 de lei destinat procedurilor de fertilizare in vitro. De la începutul programului, au fost făcute 2.445 de deconturi la farmacii și 2.134 de deconturi la clinici pentru proceduri medicale.
Amintim că sprijinul se acordă sub forma a două vouchere pe suport de hârtie, în cuantum de 15.000 de lei. Astfel, un voucher în valoare de 5.000 de lei va fi destinat achiziționării de medicamente specifice, iar al doilea voucher, în suma de 10.000 de lei, va fi folosit pentru achitarea procedurilor medicale prescrise.