Astăzi, 11 ianuarie, ora 15:00 a fost actualizată atenționarea Cod Galben pentru spațiile hidrografice gestionate de Apele Române Jiu, Apele Române Olt, Apele Române Argeș-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita şi Apele Române Siret.
În acest context sunt vizare râurile din următoarele bazinele hidrografice:
Jiu – afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de stația hidrometrică Sadu și amonte de stația hidrometrică Rovinari (judeţul Gorj). De asemenea, este afectat și sectorul aferent stației hidrometrice Răcari, în judeţul Dolj;
Motru – bazinul superior şi afluenţii bazinului mijlociu şi inferior (judeţele: Mehedinţi şi Gorj);
Olt – afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de confluenţa cu râul Lotru și amonte de acumularea Ioneşti (judeţele: Vâlcea şi Argeş);
Olteţ – bazinul superior (judeţele: Gorj şi Vâlcea);
Ialomiţa – bazinul situat în amonte de stația hidrometrică Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de aceasta. De asemenea, este afectat și bazinul situat în amonte de stația hidrometrică Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov);
Prahova – afluenţii aferenţi sectorului situat în aval de stația hidrometrică Buşteni și amonte de confluenţa cu râul Cricovul Sărat (judeţul Prahova).
𝗔𝘁𝗲𝗻𝘁̗𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘃𝗮𝗹𝗮𝗯𝗶𝗹𝗮̆ 𝗽𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗺𝗮̂𝗶𝗻𝗲❟𝟭𝟮 𝗶𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲❟ 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟮:𝟬𝟬.
În acest interval există posibilitatea depășirii COTELOR DE ATENȚIE, ca urmare a scurgerilor importante pe versanţi, torenţi şi pâraie.
De asemenea, se pot produce inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate.
Dispeceratul Apele Române și cele ale Administrațiilor Bazinale de Apă menționate anterior, transmit permanent informațiile hidrologice către Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență.
Deoarece există riscul creșterii rapide a nivelului apei, recomandăm vigilență sporită în cazul desfășurării unor activități expuse la inundații.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații.