“ Ziua Mondială a Mediului”

506

În fiecare an la 5 iunie, locuitori din peste 100 de țări ale planetei aniversează Ziua Mondială a Mediului. Ea a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței Ecologia Umană de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al Programului pentru Mediu al Națiunilor Unite (UNEP).

Evenimentul este unul din principalele mijloace prin care Națiunile Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului și în același timp să sensibilizeze factorii de decizie să acționeze în acest sens.

Ecosistemele acvatice și terestre sunt componente ale patrimoniului natural cu mare valoare ecologică, ele asigurând sursele trofice şi habitatul multor specii de plante şi animale, nevertebrate şi vertebrate. Pentru a asigura conservarea biodiversităţii acestora sunt necesare cercetări ştiinţifice minuţioase privind inventarul florei şi faunei, identificarea factorilor perturbatori, urmată de promovarea măsurilor de protejare şi conştientizarea publică privind valoarea resurselor naturale şi folosirea raţională a acestora.

În acest context, cu ocazia manifestărilor dedicate Zilei Mondiale a Mediului, Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova organizează o deplasare documentară în ecosisteme din Lunca Dunării și Câmpia Olteniei (sectorul Cetate – Calafat – Rast – Băilești) pentru observarea și identificarea speciilor de floră și faună protejate prin legislația națională și internațională.

La manifestare vor participa activ studenții și masteranzii Departamentului de Geografie, Facultatea de Ştiinţe, Universitatea din Craiova prin cercetări ecologice și colectări de material biologic din arii naturale protejate la nivel național (Pajiștea halofilă de la Cetate, Balta Cilieni-Băilești) și situri Natura 2000 (ariile de protecție avifaunistică Maglavit și Desa-Ciuperceni).

Având în vedere că ediția din acest an se desfășoară sub deviza Combate poluarea cu plastic, va fi și o acțiune de ecologizare cu scopul de a reduce poluarea cu materiale plastice.

Acțiunea, înscrisă în activităţile cultural – educative realizate în parteneriat cu instituţiile de învăţământ universitar și în cadrul proiectului educațional Muzeul – o școală altfel, este coordonată de muzeograf Dr. Olivia Cioboiu în colaborare cu lector univ. Dr. Oana Mititelu Ionuș, Departamentul de Geografie, Facultatea de Ştiinţe şi prof. univ. Dr. Elena Gavrilescu, Departamentul Biologie si Ingineria Mediului, Facultatea de Horticultură, Universitatea din Craiova, precum și muzeograf Dr. Adrian Năstase de la Fundația Acțiunea Ecologică Română şi se va desfășura marți, 5 iunie.