Zboruri către Antalya din vara anului 2018

420

aeroport-280x187Agenţia de turism Prestige Tours Internaţional lansează pentru vara anului 2018 zborul direct, charter, cu destinaţia Antalya, de pe Aeroportul Internaţional Craiova. La eveniment au luat parte Mustafa Kadiroglu, proprietarul Calypso Tour, Ion Prioteasa – preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Mircea Dumitru – directorul Aeroportului Internaţional Craiova, şi Elena Anghel – Director General Prestige Tours.

“Acum câteva zile am dat un comunicat de presă prin care anunţam că ne-am întâlnit cu o companie din Turcia care dorea să deschidă zboruri în această vară, direct către Antalya din Craiova. La trei zile după ce ne-am întâlnit şi ne-am dat mâna dânşii s-au întors în Turcia şi au anunţat că hotărârea luată la Craiova se va materializa. Anunţul a fost făcut chiar pe site-ul companiei de turism. Mai mult decât atât, după întâlnirea pe care noi am avut-o atunci, domniile lor s-au întâlnit cu companiile de turism din Craiova şi din regiune şi deja se vânduseră mai multe pachete pentru această destinaţie. Ne face plăcere ca astăzi (n.r. ieri) să cimentăm această colaborare şi să vă anunţăm că în funcţie de cum va evolua această afacere, vom creiona şi altele în viitor. Astăzi, chiar putem să spunem că am dublat numărul de pasageri faţă de anul şi probabil că până la sfârşitul anului ajungem undeva la 400.000 de mii, 450.000 de pasageri, ce ne deschide o perspectivă faţă de ceea ce ne-am propus, circa 500.000 de pasageri…şi de ce nu, 1 milion de pasageri”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.