Vrăjitorul din OZ și Povestea celor trei purceluși, în weekend la Teatrul Colibri

484

afis Vrajitorul din OzSâmbătă, 7 octombrie 2017, la ora 18:00 îl întâlnim pe Vrăjitorul din Oz,  în spectacolul adaptare după L. Frank Baum, scenariul şi regia Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu – Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel, cu actorii: Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Alla Cebotari. Musicalul pentru copii a fost distins cu Premiul pentru scenografie – acordat scenografei Eugenia Tărășescu –  Jianu și Premiul pentru muzica originală – compozitorului Alexandru Berehoi, la Festivalul internațional al teatrului contemporan de animație ImPuls 2015, organizat de Teatrul Țăndărică București.

Duminică, 8 octombrie 2017, la ora 11:00 ne bucurăm de Povestea celor trei purceluși, spectacol interactiv, vesel și educativ, de și cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță. Cei doi actori devin parteneri de scenă cu micii spectatori, se vor juca împreună, vor descoperi cât este de sănătoasă reciclarea și ce decoruri și păpuși frumoase pot fi construite din cartoane.

 

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 13:00.

Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

După ora de începere a spectacolului, în sală nu vom mai putea intra!