Urmărit național depistat

436
politie catuseIeri, 28.11.2017, în jurul orei 1945, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Craiova, în timp ce executau activități în cadrul unei acțiuni organizate la nivelul secției pe linia prevenirii și combaterii infracțiunii stradale, a delincvenței juvenile și pe linia persoanelor urmărite în temeiul legii, au depistat, pe strada Parcului din municipiul Craiova, o persoană de sex bărbătesc, care avea un comportament suspect.
          Acesta a fost condus la sediul Secției 1 Poliție Craiova pentru ca oamenii legii să-i stabilească identitatea.
           Cu ocazia verificărilor, polițiștii au stabilit că persoana în cauză, I. FLORIN, de 22 de ani, din mun. Craiova, avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, de către Judecătoria Craiova, la data de 24.11.2017, acesta fiind pus sub urmărire la nivel național din data de 28.11.2017
          În acest sens, s-a solicitat revocarea acestei măsuri, deoarece tânărul a fost încarcerat la Penitenciarul Craiova.