Un tânăr, de 22 de ani, pasager, din comuna Dobrești, a decedat din cauza vitezei

417

accident dobrestiÎn data de 22.02.2015, în jurul orei 19:30, pe  DN 55, între localităţile Toceni şi Căciulăteşti, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa.

Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit faptul că M. Nicolae, 22 de ani, din comuna Dobreşti, sat Căciulăteşti, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Craiova către Bechet, între localităţile Toceni şi Căciulăteşti, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu parapeţii metalici de protecţie, ieşind în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat decesul lui L. Marin, 21 de ani, din comuna Dobreşti, sat Toceni, pasager pe locul din dreapta faţă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.