Un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a produs un accident rutier

406
politia craiova (5)Aseară, în jurul orei 21:30, P.CĂTĂLIN, 38 de ani, din Craiova în timp ce  conducea un autoturism, pe D.N. 6, dinspre Craiova spre Filiași, nu a păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul condus de D.LORENA, 24 ani, din comuna Ișalnița care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto.
 Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, astfel că, în cazul bărbatului de 38 de  ani s-a stabilit o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Craioveanul a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.